Ultima chibzuință a Tomitanului! Daruri mici din suflet mare.

"DARURI MICI DIN SUFLET MARE" este numele campaniei prin care Departamentul Social-Misionar al Arhiepiscopiei Tomisului dorește să aducă zâmbetul pe chipul copiilor din centrele de plasament și din mediile defavorizate.
Milostenia este cea mai simplă cale prin care omul poate face să se reverse asupra lui milele lui Dumnezeu cele bogate. Este o cale atât de simplă, pentru că nu ni se cere să dăm mult, ci puțin din puținul nostru. Pentru puținul oferit din inimă, primim infinita milostivire a lui Dumnezeu. „Oamenii fac milostenie ca oameni și obțin în schimb milostenia de la Dumnezeul universului. Milostenia omenească și cea dumnezeiască nu sunt egale: între ele există o distanță atât de mare, precum este între răutate și bunătate”, ne învaţă Sfântul Ioan Gură de Aur.
Deși se invocă mereu posibilitățile materiale reduse, nu aceasta este principala cauză a neîmplinirii faptelor de milostenie, ci nepăsarea. Nepăsarea pare că ne acaparează pe tot mai mulți. Nu ne mai interesează ce se întâmplă la un pas de noi, nu ne mai sensibilizează suferința aproapelui, rămânem surzi și orbi la nevoia celuilalt; totul este pentru noi și despre noi.
Sfinții Părinți ne îndeamnă să practicăm milostenia permanent, în orice împrejurare a vieții noastre. Sfântul Grigorie Teologul atrage atenția asupra ispitei de a amâna milostenia: „Să nu zici: Mă voi întoarce și mâine o să te ajut! Să nu treacă timp între hotărârea și fapta ta de binefacere. Binefacerea, de fapt, nu îngăduie amânare”. Chipurile de a milui sunt, cum ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, felurite, după cum felurite sunt și nevoile aproapelui nostru. Unii au nevoie de hrană, de îmbrăcăminte, de vindecare trupească, dar cei mai mulți au nevoie de înțelegere, de alinare, de iertare, de îmbărbătare. Către toți aceștia trebuie să se îndrepte faptele milei trupești și sufletești.
În apropierea zilei de 1 iunie, mereu ne gândim la copilărie. Așadar darurile vor fi oferite luni, 1 iunie, ora 13.30, de către Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Mai întâi, celor peste 55 de copii (cu vârste între 1 și 12 ani) de la parohia misionară „Sfântul Ilie” din satul Culmea Sud. Ierarhul îi va binecuvânta și le va dărui fructe, dulciuri, jocuri, jucării și cărți.
Apoi, Arhiepiscopul Tomisului este așteptat la Centrul de servicii comunitare „Orizont” și la Centrul de plasament „Micul Rotterdam” unde va oferi fructe, pizza, sucuri, dulciuri și jucării pentru peste 130 de copii.
Alexandra GHIȚESCU