top of page

PS Iustin: Biserica ne va arăta drumul. Cum și-a primit mănăstirea Sf. Ana, Rohia credincioșii?



Bisericile se adaptează vremurilor și își primesc într-un mod inedit credincioșii.


Chiar dacă vremea nu a fost una prielnică, enoriașii au oferit o imagine cu totul deosebită.



Credincioșii s-au strâns duminică, 24 mai 2020, la sfânta liturghie arhierească de la mănăstirea ,,Sf. Ana", Rohia din Țara Lăpușului, oficiată de către Preasfințitul Părinte Episcop Iustin.




Aceștia au păstrat distanța socială, fiecare credincios stând pe câte o floare desenată pe asfalt.



Preasfinţitul Părinte Episcop IUSTIN a rostit un cuvânt de învățătură semnificativ pornind de la pericopa evanghelică a duminicii, a ,,vindecării orbului din naștere".



​„Câteva învăţături se desprind din această Evanghelie. În primul rând, pentru că suntem în perioada luminii pascale, înţelegem că Iisus Hristos este lumina lumii, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Apoi vedem că orbul a fost foarte răbdător, iar, deşi nu L-a rugat pe Hristos nimic, Hristos răspunde răbdării lui şi îi redă vederea, pentru că Dumnezeu, Care l-a zidit pe om perfect, suferă când omul îşi pierde integritatea fizică şi mai ales sufletească. Suferă când omul are un handicap, o suferinţă fizică. Şi atunci Dumnezeu redă omului integritatea fizică, pentru ca să se poată bucura de viaţa pe care i-a dat-o. Dumnezeu Lumina Lumii, prin faptul că l-a vindecat pe cel orb de orbirea din naştere, pe lângă vederea pe care i-a dăruit-o, a scos la suprafaţă lumina din el. Lumina din om o scoate Dumnezeu."



De asemenea acesta a subliniat că ,,biserica aduce la suprafaţă, prin toată lucrarea ei, lumina din om. Rămâne după noi în lume câtă lumină am făcut. Omul trebuie să lumineze, dar luminează nu de la sine, ci primeşte lumină din lumina lui Hristos, din lumina Preasfintei Treimi, din lumina lui Dumnezeu şi luminăm în funcţie de câtă lumină cerem de la Dumnezeu şi câtă suntem în stare să primim. Apoi, a cest orb este chemat să asculte şi să creadă. El ascultă, nu zice nimic. Se duce la scăldătoarea Siloam, îşi spală ochii şi vede. Este, pe de o parte, răbdător şi, pe de altă parte, smerit şi ascultător. Hristos îl transformă pe orbul din naştere în Apostol al Său. A devenit propovăduitor al lui Hristos”.


Preasfinţitul Părinte Episcop a făcut trimiteri la ceea ce se întâmplă în ziua de azi ,,va veni vremea când cultura se va refugia din nou în Sfintele Mănăstiri. Biserica a început cultura noastră românească şi strămoşească, şi şcoala. Biserica este şcoală pentru toată viaţa, iar şcoala noastră românească a început în tinda bisericii, la modul figurat. În incinta mănăstirilor au început primele şcoli. Acolo au fost primele spitale. Şi se întorc vremurile. Biserica e aici. Nu se schimbă în funcţie de evenimente, momente, curente, modă. Hristos azi şi în veci este acelaşi. Vor reveni. Vremurile sunt aceleaşi. Aşa că să ne rugăm Bunului Dumnezeu ca să fim creştini şi să vedem ce se întâmplă în jurul nostru, ca să putem înţelege şi să vedem calea de urmat. Biserica ne va arăta drumul, numai să o şi ascultăm. Să ne ajute Dumnezeu să fim creştini ai luminii, să avem ochi să vedem, să vedem în primul rând pe Hristos Fiul lui Dumnezeu, să credem în El şi să-l urmăm. Să iubim mama noastră Biserica, să ne iubim familia, să ne iubim dascălii. Să iubim oamenii mari şi oamenii buni ai neamului nostru românesc, care aduc plus valoare şi care ne educă şi ne arată calea de urmat a unui popor atât de greu şi atât de mult încercat”.


Alexandra GHIȚESCU

344 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page