top of page

Odovania Praznicului Învierii Domnului se va oficia și de către părintele mitropolit Serafim!


Părintele mitropolit Serafim al Germaniei, Europei Centrale și de Nord a anunțat astăzi, 24 mai 2020, la sfârșitul orei de rugăciune, că va oficia slujba Odovaniei Praznicului Învierii Domnului.




Aceasta va începe la ora 22:00, marți, în data de 26 mai 2020, priveghere, urmată de Sfânta Liturghie. Astfel, părintele mitropolit Serafim se alătură deciziei Înaltpreasfințitului părinte arhiepiscop Teodosie al Tomisului.


Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu, a ţinut să menționeze pentru focuspress.ro faptul că “nu se repetă Paştele. Sărbătoarea Odovaniei sau a Învierii este ziua care încheie sărbătoarea. Paştele deschide perioada pascală, care începe la Sărbătoarea Sfintelor Paşti şi durează 40 de zile, adică până miercuri, 27 mai, atunci când este Odovania. Este ca o întâlnire importantă. Te saluţi când vii, discuţi în timpul întâlnirii şi te saluţi şi când pleci. Asta este Odovania, salutul de bun-rămas, salutul de despărţire de sărbătoarea Învierii. Apoi trecem în următorul ciclu liturgic, respectiv Înălţarea Domnului. Odovania nu este repetarea Paştelui. Cei care nu cunosc rânduielile bisericeşti au înţeles că facem Paştele de două ori. Nu există Înviere de două ori. Există Învierea în ziua sărbătorii şi mai există încheierea sărbătorii.


Sărbătoarea ţine 40 de zile timp în care credincioşii se salută cu “Hristos a Înviat!” Este un întreg ciclu liturgic care se încheie la Odovanie. Cinstim Învierea lui Hristos şi la finalizarea sărbătorii. Nu este o repetare. Nu este o a doua repetare a Învierii. Nu este reprogramarea Învierii“.


Alexandra GHIȚESCU

972 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page