Nu sunt suficient de bun? Mândria de a fi băimărean și maramureșean
Mamă, pot să le spun la Viena că sunt român ?
- Da, cum să nu, bineînţeles !
- Mă gândeam, să nu creadă că mă laud...
Cam aşa a sunat dialogul dintre un român genial, George Enescu, la vârsta de vreo doisprezece ani şi mama sa. Aşa arăta sentimentul de mândrie al unui român, e adevărat, genial, conştient de valoarea moştenirii sale naţionale.
În schimb noi suntem în pemanență nemulțumiți - de noi înșine, de alții, de felul în care se întâmplă lucrurile. Ne gândim la ce nu avem, la ce au alții și nouă ne lipsește, suntem obișnuiți să ne plângem că nu avem suficienți bani sau suficient timp, că nu suntem suficient de frumoși, încrezători, puternici, buni ș.a.m.d. În acest fel ne hrănim ideea că nu suntem de ajuns, că nu suntem suficient de buni; ne rușinăm cu cine suntem. Dar suficient de buni pentru ce sau pentru cine? Ce înseamnă mai exact acest „nu sunt suficient de bun”?
Succesul nu mai înseamnă „să fii perfect și să le ai pe toate”, ci mulțumirea și satisfacția de a experimenta și a te bucura de viață în ciuda imperfecțiunilor, în ciuda acelor lucruri care par a-ți lipsi, în ciuda greșelilor sau eșecurilor.
Foto Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare
Gândurile care ne cauzează atât de multă anxietate și nesiguranță sunt tocmai acestea „nu sunt suficient de bun”, „nu sunt de ajuns”. Astfel de gânduri, repetate frecvent, devin credințe care ne guvernează viața până în momentul în care le conștientizăm nocivitatea și neadevărul și alegem să ne eliberăm de ele.
Problema în sine nu este reprezentată de faptul că nu am fi noi ok așa cum suntem, ci de veșnica nemulțumire pe care o hrănim în mintea noastră. Creăm o problemă din faptul că în loc de a ne accepta pe noi așa cum suntem, ajungem să facem nenumărate compromisuri în încercarea de a corespunde unor tipare, având impresia că numai astfel vom avea parte de iubirea, aprecierea și validarea după care tânjim și pe care nu ni le putem îngădui.
Foto: Simion Tarnovan
Un lucru important de menționat este că a te accepta pe tine așa cum ești, a fi mulțumit de cine ești, nu înseamnă să te complaci într-o stare de pasivitate sau resemnare, ci înseamnă să ai curajul de a te vedea exact așa cum ești – să-ți recunoști atât calitățile cât și punctele slabe; înseamnă să nu uiți că tu nu ești ceea ce nu ai și ceea ce-ți lipsește (adică să nu te lași definit de minusurile tale), să nu te lași împovărat și copleșit de neajunsuri, ci să apreciezi lucrurile bune pe care le ai și atributele tale pozitive, să cauți să evoluezi, să mergi mai departe, însă întotdeauna recunoscând unde te afli și care este mai exact poziția ta în acest moment. Mai înseamnă să nu te blamezi și să te învinovățești la nesfârșit pentru greșelile tale, ci să înveți din ele, să-ți asumi responsabilitatea pentru tine și pentru viața ta.