Nu au ars nici Biblia, nici Tricolorul. Întotdeauna există speranță!
,,Atunci când crezi ca ai pierdut totul, Dumnezeu îți salvează esențialul. Vineri după-masă un incendiu a curpins Biserica Ortodoxă din Gai. Scriptura si Tricolorul au ramas intacte." afirmă Grigoriu George.

„Nu au ars nici Biblia, nici Tricolorul. Întotdeauna există speranță!” (ISU Arad)
„În viață ni se întâmplă lucruri care nu au o explicație și care ne dau de gândit. Printr-o astfel de întâmplare au trecut pompierii arădeni care, ieri după-amiază, au intervenit pentru stingerea unui incendiu la Biserica Ortodoxă din Gai.
Pompierii au forțat ușa, iar după pătrunderea în interior au constatat că incendiul se manifesta în apropierea altarului. După o intervenție de aproximativ o oră, incendiul a fost stins. Ca la finalul oricărui incendiu, au început să caute elementele care au condus la izbucnirea incendiului, pentru a stabili cauza probabilă.
Pe una dintre mese, pe care se aflau mai multe obiecte, era o biblie, iar în interiorul ei un tricolor. Chiar dacă tot ce se afla pe masă era puternic afectat de incendiu, atât biblia, cât și tricolorul au scăpat ca prin minune! Întotdeauna există speranță!", au transmis pompierii arădeni pt .aradon.ro
Alexandra GHIȚESCU