Moșii de iarnă 2021. Despre nemurirea sufletului: o minune a Sfântului Porfirie

În data de 6 martie 2021, creștinii ortodocși se pregătesc de parastas pentru Moșii de iarnă, în denumirea populară „Moșii cei mari” sau „Sâmbăta Morților”. Maramureșenii țin cu sfințenie tradiția. Despre importanța parastasului, eu personal, am învățat de la arhiepiscopul Justinian Chira, iar pentru arhimandritul Serafim Man de la mănăstirea ”Sfânta Ana“, Rohia am făcut zilnic parastas cu pomană în biserică până la împlinirea celor 40 de zile de la trecerea la cele veșnice.

Moşii de iarnă deschid seria celor şapte sâmbete ale morţilor, ce se va încheia cu Sâmbăta lui Lazăr (ziua dinainte de Duminica Floriilor) și în care se fac parastase.

Sărbătoarea Moșii de iarnă este o rânduială a Bisericii Ortodoxe Române și se face cu scopul de a-i pomeni pe cei trecuți la cele veșnice. Este ziua cunoscută și ca Sâmbăta Morților, iar ritualul prevede ca în fiecare biserică să se oficieze Sfânta Liturghie și Slujba Parastasului!

La biserică ducem, spre a fi slujite de către preoți, colivă, colac, sticlă cu vin, pomelnicul în care trecem numele celor plecaţi la Domnul şi lumânări. Pentru pomenirea morților se mai pot duce, în funcţie de posibilităţi, pachete cu plăcinte, brânzeturi, sarmale, mere şi alte fructe.

Conform tradiţiei creştin ortodoxe, odată cu Lăsatul secului de carne, cununiile religioase ar trebui să fie interzise. Noul sezon al nunţilor se va deschide după Duminica Tomii (a doua duminică după Paște).

Despre nemurirea sufletului: o minune a Sfântului Porfirie

Sfântul Cuvios Porfirie (1906-1991) a fost omul lui Dumnezeu, care-i iubea pe toţi fără excepţie. Părintele Porfirie, noul făcător de minuni, numit şi Pr. Porfirie Kafsokalivitul a fost canonizat la 27 noiembrie 2013 de către Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol şi are ca dată de prăznuire ziua de 2 decembrie.

După cum bine se știe, cuviosul Porfirie nu a absolvit nici o facultate de teologie, însă era un teolog harismatic şi empiric, iar cuvântul îi izvora din inima lui curată.

Cuviosul Porfirie a fost bolnav toata viaţa, însă el nu a încetat niciodată să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru toate bolile sale. Adesea, el spunea: “Mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat multe boli. Mă doare mult, sufăr, dar este foarte frumoasă boala mea. O simt ca iubire a lui Hristos. Mă străpung la inimă şi mulţumesc lui Dumnezeu. Este pentru păcatele mele. Sunt păcătos şi Dumnezeu se străduieşte să mă curăţească.”

Cuviosul Părinte Porfirie a trecut la cele veşnice în dimineaţa zilei de 2 decembrie 1991, la vârsta de 86 de ani, în Chilia Sfântul Gheorghe, a Schitului Sfânta Treime, din pustia Capsocalivia, Sfântul Munte Athos. A fost unul dintre cei mai mari duhovnici ai vremii noastre.

Un creștin foarte instruit, fiu duhovnicesc de-al Starețului Porfirie, care ani de-a rândul mergea la Stareț sau îi telefona ca să-l consulte în orice problemă avea, în zilele când a murit Starețul, a lipsit în străinătate și astfel nu a fost înștiințat de adormirea sa.

Când s-a întors în Atena, avea de înfruntat o problemă familială și de aceea voia să-l consulte pe Stareț, așa cum făcea întotdeauna. A ridicat receptorul, a format numărul telefonului care era în chilia Starețului și aude că îi răspunde însuși Starețul. După ce l-a salutat și i-a cerut binecuvântare, i-a vorbit despre problema sa și i-a cerut sfatul. Starețul Porfirie i-a spus ce trebuie să facă și ce să evite. La sfârșit, fiul duhovnicesc i-a mulțumit și i-a spus:

– Gheronda, voi veni să vă văd de îndată ce voi putea.

Atunci Starețul i-a răspuns:

– Să nu mă mai suni la telefon, pentru că eu am murit.

Închei cu ce scria veșnicul de pomenire arhiepiscop Justinian Chira în cartea Trăiți frumos și-n bucurie, Ed. Nicodim Caligraful, Sfânta Mănăstire Putna:

”Globul pământesc, privit la scara infinitului, nu are nici măcar dimensiunile unui bob de nisip. Și nouă ni se pare atât de important! Dumnezeu ne‑a creat și pe noi, și pământul, și cerul, și toate. Dar ne‑a asigurat eternitatea, suntem stăpânii veșniciei, suntem domnii infinitului. Nu există, în toată zidirea, o creatură mai iubită de Dumnezeu decât omul. Fiindcă omul nu se limitează numai la dimensiunile lui fizice. Omul are și dimensiuni spirituale – sufletul nemuritor, prin care domină și infinitul, și timpul, și spațiul.”

Alexandra Catrinel Ghițescu