Marketing de destinație - Maramureș Cotidian
Actualizată în: 2 mar. 2021
Pagina Maramureș Cotidian vorbește prin postările sale despre o strategie de poziționare și comunicare a Maramureșului, implicit a orașului Baia Mare, și în principal despre implementare.
Marketingul de destinație turistică în România este aproape inexistent (există doar cateva cazuri pozitive rarisime). Așadar, am vrut să arăt prin această pagină că dacă la nivel național e liniște și pace, la nivel local, se pot întâmpla lucruri și pot apărea primele rezultate prin oameni dornici să promoveze județul și orașul unde s-au născut.

Întotdeauna am crezut că Maramureșul și Baia Mare au un spirit aparte. De aceea cred în potențialul și mai mult decat atât, în meritul promovării Maramureșului ca destinație turistică.
Dacă știi cine ești și ce vrei, poți începe să-i înțelegi și pe cei cărora te adresezi.
Aceasta este partea cea mai laborioasă în munca de marketing: înțelegerea consumatorilor.
Baia Mare și Maramureșul reprezintă o promisiune emoțională, o energie magică care te încarcă spiritual. Adesea vedeți că apar poze și cu mine 😊. Totul face parte din strategie și anume nevoia de a te deconecta activ, care încarcă bateriile și îmbogățește. Desigur că în spatele postărilor și a cuvintelor alese stă o strategie. Însă cum strategia fără execuție este un nonsens, pe pagina Maramureș Cotidian urmăritorii observă doar execuția.
Execuția înseamnă să te folosești de oportunitățile momentului pentru a aduce la viață strategia brandului, în acest caz Maramureș și Baia Mare. Asta am dorit să realizez prin crearea acestei pagini. Deși anul 2020 a fost un an pandemic au existat și efecte pozitive: românii au devenit mult mai interesați în a cauta destinații în apropiere de casă, fiind deschiși la noi descoperiri. Deci, în loc să asteptăm să treacă pandemia, mai bine am lansat prin pagina Maramureș Cotidian un brand turistic, cu declararea Maramureșului și a orașului Baia Mare ca destinații cheie în anul 2020. Deși bugetul media investit a fost minuscul, rezultatele au fost foarte bune, pagina Maramureș Cotidian are într-un an de zile peste 44000 de urmăritori.
Indiferent de ce anotimp vorbim, Maramureșul are câte ceva de oferit pentru fiecare călător. Când ajungi aici spui că ai ajuns în Rai. Oamenii buni ca pâinea caldă, peisajele de basm și credința puternică fac din Maramureș locul în care Divinitatea, natura și oamenii și-au dat mâna în cel mai frumos mod cu putință.
Cu siguranță, o vizită în Baia Mare și Maramureș rămâne o experiență unică. Poți să descoperi astfel acele locuri în care tradițiile sunt încă vii și unde vezi oameni îmbrăcați în vechiul costum popular atunci când merg la biserică.
În Maramureș vii pentru istorie, etnografie, credință, ospitalitate și viață! Iar când vii în Maramureș, nu poți să ratezi vizitarea orașului Baia Mare!
Alexandra Catrinel Ghițescu