top of page

MARE BUCURIE: Maramureșul expus în fotografiile lui Sorin Onișor la ambasada României în Spania



Fotograful Sorin Onișor contribuie cu certitudine la transformarea Maramureșului în brand inovativ pentru turismul românesc.


În cadrul evenimentelor culturale prilejuite de aniversarea a 140 de ani de relații diplomatice între România și Spania, începând de azi, 4 martie, la Alcalá de Henares, în orașul lui Cervantes, vor putea fi văzute fotografii din Ieud, Maramureș, realizate de către Sorin Onișor.


“Avem o ţară cu mari resurse şi potenţial, dar am ajuns ca mai degrabă, străinii, să vină şi să rămână impresionaţi de bogaţia noastră culturală, geografică şi să investească în satele noastre. Statul ar trebui să se implice şi să subvenţioneze satul românesc! Tinerilor şi copiilor de astăzi, le doresc să se hrănească din plin cu viaţa simplă şi minunată pe care, încă, o mai oferă satul românesc. Mai există meşteşuguri, sărbători, obiceiuri şi atâtea lucruri frumoase, care dacă sunt ajutate să supravieţuiască, vor dăinui şi vor bucura şi generaţiile următoare. Haideţi să ajutăm satele şi să fim conştienţi de resursele şi de valoarea lor! Nu o facem doar pentru noi, ci mai ales pentru copiii şi nepoţii noştri. Prin fotografiile mele, vreau să trag un semnal de alarmă, pentru că este dramatic ce se întâmplă cu satul românesc”, punctează Sorin Onișor.



Vizitatorii vor putea vedea expoziția “Satul tradiţional românesc: oameni și meșteșuguri”. Aceasta va rămâne deschisă publicului până la data de 28 martie.




“Ar trebui o campanie mult mai agresivă a unor oameni influenţi, oameni de bine, în colaborare cu oameni ca noi – care promovează satul prin orice metodă. Fotografia este cea mai de impact, într-o lume în care imaginea face totul. Aşa numai cu câte o revistă la trei luni sau cu câte o expoziţie de fotografie organizată la jumătate de an, nu e suficient. E nevoie de o campanie agresivă, sistematică şi coordonată, care să nu se lase. Campania asta ar trebui lansată nu numai forurilor din ţară, ci poate şi dincolo, cine ştie?” conchide Sorin Onișor.

247 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page