Legile Dumnezeiești nu se negociază nicicând! - ÎPS Teodosie, răspunsuri pentru tineri
În cadrul emisiunii “Dialog duhovnicesc cu ascultătorii. Cuvântul ierarhului. Invitat ÎPS Teodosie”, realizator preot Eugen Tănăsescu, difuzată pe pagina de Facebook - Arhiepiscopia Tomisului, am adresat 2 întrebări de actualitate pentru tineretul creștin ortodox.


Alexandra Ghițescu: Vrednicul de pomenire Înaltpreasfințitul Justinian ne-a spus, citez “crâșmele sunt locuri diavolești”. Vă rugăm să ne explicați din învățăturile Bisericii de ce?
ÎPS Teodosie: De ce? L-am ascultat pe Înaltpreasfințitul Justinian, pe care îl pomenesc la fiecare slujbă, un om care mi-a rămas în suflet, pentru care am conștiința vie că Dumnezeu îl are aproape de El. Iată, acest părint scump era atât de plastic în exprimare și atât de direct. Chiar l-am auzit explicând. Acolo oamenii își aduc tot ce este surplusul lor nepotrivit, ei nu stau la crâșmă ca să vorbească despre necazurile de acasă, acolo își îneacă necazurile, își îneacă conștiința. Și în cârciumi, cine îndeamnă la băutură, cine a îndemnat la ospățul lui Irod când a fost Sfântul Ioan Botezătorul, după ce au băut și au jucat, când a fost fiica Irodiadei, Salomeea, cine decât cel rău? Și de aceea, acolo unde este beție, care este o patimă, un păcat înrăit, nu poate să fie decât diavolul.
Alexandra Ghițescu: Vă rugăm să ne spuneți cum ar trebui noi in calitate de creștini să abordăm chefurile din zilele de vineri (adică de post), chefurile de 8 Martie care cad în general în Postul Paștelui și Festivaluri precum Untold din Postul Maicii Domnului, și deja renumitele concerte de la Oradea din Postul Nașterii Domnului. Să ne consideram demodați și încuiați în credință că nu mergem la muzică și dans in zile de post? Nouă ne place să ne distrăm, dar nu în post. Cum să reacționăm noi tinerii creștini față de cei care ne fac încuiați și demodați?
ÎPS Teodosie: Tinerii creștini trebuie să rămână creștini. Nu este o demodare! Moda aceasta este un exces. ”Vreme este pentru toate” spune înțeleptul Solomon. Pentru aceste fixări de petreceri, chiar 8 Martie, poți să te feliciți și să faci în altă zi dacă vrei, când nu este post, să faci, să zicem o destindere cuviincioasă, nici într-un caz postul nu se anulează din pricina unei sărbători omenești. Legile Dumnezeiești nu se negociază nicicând! De aceea niciodată n-aș putea să dau dezlegare și nu putem să dăm, Biserica nu dezleagă postul pentru o petrecere, pentru o zi aniversară, pentru o zi onomastică, pentru ziua femeii, pentru alte zile. Nici vorbă! Acestea, Untold, sau acelea de la Oradea, sunt de inspirație de dedesubt, de inspirație de la întuneric; sunt zile ale întunericului când schimbăm lumina cu întunericul.
Îi mulțumesc ierarhului Tomisului, ÎPS Teodosie pentru obișnuitul și mult folositorul cuvânt de învățătură din fiecare joi, în care ascultătorii îi pot adresa întrebări. Așa cum v-am obișnuit, din Maramureș și până la Marea Neagră, uniți în credință!
Alexandra GHIȚESCU