Educația în vremea coronavirusului, cu Tatiana Cauni profesor Liceul Teoretic ,,Emil Racoviță”

Cu gândul la oameni de acțiune, oameni visători, oameni care ne dau speranțe, oameni care aduc frumosul pe lume, începem seria interviurilor Maramureș Cotidian crede în oameni.

Tatiana Cauni este profesor ,,Merito” de limba română la Liceul Teoretic ,,Emil Racoviță” din Baia Mare și este dascălul care a sădit în sufletul multor generații dragostea pentru teatru și lectură.

Suspendarea temporară a cursurilor nu a luat prin surprindere Liceul Teoretic ,,Emil Racoviță”. În bună parte datorită faptului că școala folosește platforma Adservio pentru suport digital al activităților de la ore de multă vreme. Procesul instructiv-educativ se poate realiza oriunde atunci când ești creativ și pui interesul elevului mai presus de toate. Profesorii au fost instruiți de ceva timp să folosescă aceste mijloace în cadrul activității pe care o desfășoară.

O criză ne împinge în afara zonei de confort, mai bine zis ne împinge către o zonă creativă. Cum ați gestionat în calitate de profesor de limba română suspendarea temporară a cursurilor? Ce ați făcut concret la cursurile dvs. începând de miercuri, 11 martie 2020, atunci când cursurile au fost suspendate și școlile închise?

Cred că e puțin spus zonă de confort...eu am fost în primele 10 zile furioasă pentru că mă aflam într-o situație care îmi era tare greu de gestionat, controlat...nu mai eram eu stăpână pe timpul meu. Tot ce făcusem până atunci nu mai puteam face, tot ce plănuisem, tot ce speram să se întâmple. Eu sunt o persoană energică, creativă, veselă, optimistă și acum trebuia să fiu altfel. Apoi a apărut apatia, îmi era tare greu să-mi trasez o linie pe care să o urmez în toată nebunia cu învățarea online. Și, da, am avut mare noroc, spun eu cu această platformă Adservio, pentru că mă proteja în același timp de a răspunde la întrebări la care nu am răspunsuri (întrebările puse de elevi) și de a continua cu pași mărunți să țin contactul cu elevii mei, să trimit teme prin opțiunea mesaje, iar ei să-mi trimită tot în scris nelămuririle lor cu privire la teme. Am stabilit ca o dată pe săptămână, în funcție de câte ore de română am la clasele respective, să trimit teme (nu am predat încă informație nouă...doar recapitulare sau consolidare de cunoștințe), să păstrăm contactul cu materia predată de mine.

Sunt și părinții parte a acestui proces al educării? Dacă da, cum?

Platforma Adservio are și o secțiune care păstrază comunicarea cu părinții. Astfel că îmi e foarte ușor să le trimit mesaje despre ceea ce ar trebui sau o să facem la română. Ei primesc o notificare pe telefon și își verifică mesajele pe platformă atunci când pot. Nu e o metodă supărătoate și nimeni nu așteaptă răspuns la mesaje imediat. Cred că este mai confortabil pentru părinte o astfel de comunicare, mai ales dacă mai are în familie un copil mai mic și unde comunicarea se realizează altfel, prin altă platformă. E foarte greu de gestionat o situație unde există 3 elevi, un laptop și poate 2 telefoane și mai mult...unul din părinți să fie profesor. Cred că noi, fiecare, ar trebui să dăm dovadă de mai multă empatie în o astfel de situație, pentru că toți suntem într-o mai mică sau mai mare măsură implicați în toată nebunia din jurul nostru.

Ce părere au elevii dvs. de metodele de predare online folosite?

Bună întrebare 😊 Cred că la început ei nu au conștientizat atât de bine ce se întâmplă sau care vor fi consecințele acestui tip de învățare, chiar dacă să spunem vorbim de adolescenți de 15-19 ani, cum este cazul liceului meu. Cred că au privit totul ca pe o ”mică vacanță, în care vor dormi mai mult, seara vor sta mai mult pe rețelele de socializare sau se vor juca mai mult în mediul virtual”. Prima săptămână a trecut cumva...neoservată de ei, își făceau temele și nu prea se implicau în altceva. În a doua săptămână și-au dat seama că acum au de făcut teme chiar și la materiile la care înainte nu primeau teme, că trebuie să caute, să citească, să se descurce singuri...că nu merge cu jumătăți de măsură și au început să se agite. Au început întârzieri la trimisul temelor, au început revoltele...mai întâi între ei, apoi transmise în mediul virtual, apoi au agitat părinții. Adevărul era undeva la mijloc...noi, profesorii ceream teme, ei nu știau să-și gestioneze timpul singuri, erau frustrați că nu mai făceau sport, că nu mai aveau viață socială, erau supărați că poate... vor fi notați pe ce lucrează ei și mai mult...că va urma un examn de bacalaureat (în cazul clasei mele) și ei nu mai ”înțeleg nimic din materie”. Atunci a fost momentul când am început să primesc și altceva pe lângă teme în mesajele lor...că le e dor de școală, de mine, că vor gălăgia din pauze, că le e dor de prieteni. Mi-am spus că va trebui să schimb și eu ceva în temele trimise spre ei pentru că situația aceasta va ține mult și nu va fi bine pentru ei. Am început să le trimit teme mai hazlii, provocări pentru care să fie nevoiți să se întâlnească în conferințe să socializeze, să găsească soluții împreună, să negocieze, să se simtă utili fără însă a renunța la programă, la ce ar trebui să nu uite, că de predat încă nu se pune problema. Așa că folosim și pagina proiectului Aripi de poveste în care ei postează, mai târziu o vom folosi și pe cea a proiectului Visuri în troler, le caut interviuri, articole care să-i facă să caute, să se redescopere, să nu se plictisească... să întrebe. Iar acum, pe lângă Adservio utilizez și Zoom pentru dirigenție. Era nevoie să ne și vedem, auzim...nu știu dacă am fost pregătită să le răspund la întrebări legate de bacalaureat, despre rochia de la banchet, despre absolvire, despre cât va mai dura, despre de ce se întâmplă ceea ce se întâmplă, dacă va fi ca în țara X sau Y, dar a fost bine. Ne-a făcut bine revederea, am zâmbit, am făcut haz de necaz...am ascutat păsărelele în curtea unui adolescent, am vazut pomii înfloriți în altă curte, a altui adolescent, am văzut bilioteca din camera unuia, pozele de pe peretele altuia, unul s-a tuns, altul are breton...unii eram somnoroși, alții ne-am băut cafeaua împreună și ne-am promis că ne vedem și săptămâna viitoare și atunci voi răspunde și întrebărilor legate de română. Cred că în săptămânile viitoare voi utiliza și această platfomă pentru a-mi vedea și celelalte clase sau poate, cine știe, Adservio va avea și un loc virtual de întâlnire cu elevii. Vom vedea.

Care considerați că sunt avantajele obținute din aceste dificultăți prin care trec școlile momentan?

Să spun și eu cum spune tot românul ”În tot răul este și un bine!” Poate că sistemul nostru de educație avea nevoie de o reîmprospătare. Cred cu tărie că nimic nu poate schimba sau înlocui profesorul din fața sau de lângă elevului/elev, că este cel care-l face uman, empatic și-l ajută să crească, însă avem nevoie și de platforme de învățare la care elevul și profesorul să aibă acces, pentru a-l ajuta pe elev să se desprindă de mentorul lui, să aibă curajul să caute, dar mai ales să știe cum să valorifice acea informație.

Napoleon Hill spunea ,,În fiecare adversitate, eșec și suferință se află sămânța unui avantaj echivalent sau mai mare”. Cum s-ar traduce acest dicton în cadrul orelor de limba română susținute de către dvs. în contextul suspendării cursurilor?

Cred că indiferent ce provocări ne aduce viața, fie că sunt eșecuri, suferințe sau victorii trebuie să credem, să sperăm și să nu abandonăm, să găsim soluții chiar și pentru orele de română pe o platformă digitală, care în realitate presupun multă creativitate și imaginație. Cred că până la urmă e vorba de arta noastră, a profesorilor, să privim totul ca pe o șansă de a ne depăși limitele, de a nu renunța, de a nu ceda în fața tehnologiei, a necunoscutului. Trebuie să o facem pentru acești tineri minunați. Ei se uită la noi și apoi privesc spre viitor. Și apoi, mai trebuie să învățăm toți o lecție din tot ce ni se întâmplă, trebuie să fim atenți un pic mai mult la cel de lângă noi și să ne bucurăm împreună cu el de tot ce este frumos. Altfel vom rămâne captivii ecranului de laptop din fața noastră.

Alexandra GHIȚESCU