top of page

De vorbă cu un turist: Baia Mare impresionează la fiecare pas prin clădiri, dar și peisaje

Dor de ducă? 🧡 Vreți să plecați hai-hui într-o nouă aventură? Încă nu v-ați făcut nici un plan de călătorie pentru acest an? România rămâne în continuare cea mai sigură opțiune, iar Baia Mare și Maramureșul sigur vor fi o surpriză plăcută pentru toți cei care le vizitează.


I-am pus câteva întrebări unui tânăr turist, Vlad Mihai Chelu din Constanța, care a vizitat Maramureșul și Baia Mare chiar în scenariul roșu. Cineva din Constanța, o prietenă a paginii Maramureș Cotidian, Natalia Păun, mi-a trimis postarea lui așa că i-am dat câteva indicii în legătură cu ce să viziteze atât în Baia Mare, cât și în Maramureș. Dar să depășim introducerile și să trecem la subiect! 🙂





Ce te-a motivat să vii să vizitezi Maramureșul tocmai din Constanța? Baia Mare era sub scenariul roșu în momentul vizitei tale?


Maramureșul m-a atras dintotdeauna prin încărcătura sa istorică, culturală și spirituală, dar mai ales prin sălbăticia sa, care s-a păstrat într-o lume din ce în ce mai zăpăcită. În trecut am mai trecut pe aici, în 2018 când am văzut trecător Sighetul și Săpânța, dar am simțit mereu nevoia să îl descopăr mai profund de atât.

După un stres enorm după o aglomerată dublă-sesiune, eu fiind student în an terminal la două facultăți – de Istorie și de Relații Economice Internaționale și aflat încontinuu sub presiunea elaborării celor două teze de licență am hotărât să iau un repaus, idee accelerată și de gândul că este posibil ca această vacanță să fi fost ultima în care aș fi beneficiat de gratuitate pe tren.

Am „organizat” un grup format din mine și doi colegi la Istorie. După ce ne-am reunit cu toții la București am plecat dis-de-dimineață cu trenul de Baia Mare și am ajuns acolo abia spre seară, când am fost surprinși că orașul se afla sub scenariul roșu, restaurantele fiind închise neputând face altceva după cazarea la hotel decât un tur nocturn al orașului alături de procurarea de niște gustări de la un non-stop din zonă.


Care sunt obiectivele turistice din Baia Mare care te-au impresionat?


Baia Mare impresionează la fiecare pas prin clădiri, dar și peisaje. Râul Săsar și munții dimprejur creează un cadru natural de care nu prea ai cum să dai în orașele mari ca București sau chiar Constanța. Mi-a plăcut enorm să îl observ după urcarea Turnului Ștefan.

Dintre obiectivele turistice pot să spun că m-a impresionat în special Muzeul de Mineralogie din centru, dar și mulțimea de biserici și catedrale care surprind în primul rând prin înălțimea lor, dar și prin combinarea de elemente arhitecturale, decorative specifice zonei acesteia.

De asemenea, mi-au plăcut și celelalte locașuri de cult ale celorlalte confesiuni care coexistă aici – biserici luterane, reformate, romano-catolice și greco-catolice. Conservarea acestor monumente istorice într-o stare bună este excepțională și un lucru de la care ar trebui să învețe și edilii din alte orașe ale țării, precum Constanța unde știți și dvs. că obiective turistice de interes național precum Cazinoul sau Sinagoga Mare sunt lăsate în nepăsare.


Dar în Maramureș ce ți-a plăcut cel mai mult?


În Maramureș am admirat comoara de obiective istorice, culturale, dar și ale naturii. Așa cum am zis, în 2018 am vizitat deja Sighet, Săpânța și Mânăstirea Peri-Săpânța, locuri pe care le-am revăzut și acum. M-a surprins faptul că Maramureșul este într-o continuă schimbare și acest lucru l-am remarcat încă de când am ajuns – Muzeul Memorial Sighet s-a modernizat enorm de când am venit acum 3 ani, iar vremea frumoasă pe care am prins-o a scos în evidență niște detalii frumoase pe care poate inițial le-am trecut cu vederea.

Am mai văzut de asemenea și mănăstirile de la Bârsana și Rohia, pe care nu le-am mai vizitat până în acest an. M-au surprins în mod plăcut deoarece deși sunt relativ aproape de „lume” trezesc în vizitator un sentiment de izolare față de nebunia din exteriorul lor prin ambientul lor liniștit.

De asemenea, m-au fascinat enorm și traseele montane de aici – în special cel spre Lacul Albastru de lângă Baia Sprie, care era totuși înghețat.


Cum ți se pare mâncarea din această zonă? Dar prețurile?


Mâncarea de la restaurantele de aici este extraordinară și tradițională. Deși în Baia Mare nu am intrat în contact cu ele, am avut șansa în Sighet și în celelalte localități care nu erau în scenariul roșu. Niciodată nu o să uit restaurantul de la graniță cu Ucraina din Sighet, unde pot spune că prin căldura personalului m-am simțit ca acasă.

Prețurile sunt de asemenea ok. Nu cred că am văzut vreunele exagerate, deci pentru un turist este un plai extraordinar și din această privință.


Cum ți s-a părut spiritul maramureșean? Ce fel de oameni ai întâlnit aici?


Oamenii sunt extraordinari de primitori. Nu cred că există vreun maramureșean care să nu fie binevoitor să te ajute cu o direcție sau care să nu ți se adreseze cu o căldură extraordinară sau cel puțin eu nu am dat peste niciunul care să nu fie așa. Cred că ar fi bine pentru toți să preluăm o parte din această liniște și ascultare a spiritului maramureșean conservat în aceste plaiuri naturale, deși probabil ne-ar fi mai greu în cotidianul aglomerat urban.


Îți dorești să te reîntorci și dacă da ce îți propui să vizitezi?


Cu siguranță, Maramureșul are încă mai multe locuri pe care nu am avut încă timp să le cunosc precum celebra Mocăniță, dar și punctele cu o puternică importanță etnografică ce se regăsesc în ținuturile istorice de aici – Țara Oașului, Țara Lăpușului și desigur Maramureșul Istoric. Mai mult decât atât, maramureșenii se pot considera foarte norocoși cu diversele trasee montane de aici. Personal m-aș reîntoarce într-o vară, ca să văd Lacul Albastru dezghețat și bine-cunoscutul său luciu.


Mulțumim de vizită și de timpul acordat pentru a ne împărtăși experiența ta! 🙂




224 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page