Întru mulți și binecuvântați ani, arhiereului cu har și înțelepciune, părintelui mitropolit Serafim
Astăzi (5 iunie a.c.) se împlinesc 26 de ani de la instalarea ÎPS Serafim ca Mitropolit al Germaniei, Europei Centrale și de Nord. Ceremonia de întronizare a fost săvârșită la München, de către Patriarhul Daniel (pe atunci, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei) și Mitropolitul Teofan (pe atunci, Episcop Vicar patriarhal).

Părintele Mitropolit Serafim este cel care ne aduce pacea în inimă prin rugăciunile și povețele sale pline de har, empatie, în fiecare seară începând cu ora 22:00.
Adesea vorbește despre iertare. Pentru a ierta este nevoie de „harul lui Dumnezeu”, pe care-l primim dacă-l cerem în rugăciune.
Prin rugăciune, însoţită de post, avem posbilitatea de a ajunge la „pacea inimii” care este „mai prețioasă” decât toate comorile lumii.
Ierarhul adaugă în predicile sale zilnice că în această perioadă de criză suntem chemaţi „nu numai să iertăm, ci să iubim pe toți oamenii, până și pe vrăjmașii noștri”.
"E o mare sursă de liniște gândul că ai o plasă de siguranță, că există un loc unde lumea are sens, unde valoarea și sfințenia sunt palpabile, unde Dumnezeu îmi vorbește în fiecare clipă. Ajungi să simți cu adevărat că viața e un mare dar, că exiști ca să sporești binele și bucuria, că împlinirea ta vine din tot ceea ce poți să faci pentru celălalt, ca o întrupare a dragostei tale." ne învață mitropolitul Serafim.
Întru mulți și binecuvântați ani!
Îi mulțumim pentru sfaturile și tâlcuirea zilnică a Evangheliei, cu multă înțelepciune și dragoste părintească.
Alexandra GHIȚESCU